acum inteleg de ce poetii erau indezirabili in republica ideala a lui platon.
acum inteleg de ce unii refuza sa viseze.
acum inteleg de ce e indicat sa fii realist, pragmatic, practic.
revenind la propozitia incipienta. platon nu-i voia pe poeti in cetate.ceilalti artisti - sculptori,pictori, dramaturgi erau insa acceptati. pentru ca arta lor ara educativa si practica. unii reprezentau zeii si oamenii politici prin operele lor, scrierile celorlalti erau un fel de coduri de conduita morala,respectiv niste atentionari asupra a ceea ce patesti daca incalci legile. poetii,pe de alta parte! ei aveau niste viziuni despre frumos care depaseau granitele acestei lumi. ei au prostul obicei de a preamari frumusetea obiectelor despre care scriu sau dimpotriva de a-si exagera suferintele tocmai din pricina unor frumuseti extraordinare care nu exista decat in mintea lor. poetii sunt rupti de real. ei nu pot accepta lumea asa cum e. in scrierile lor ei transforma banalul in suprareal si supranatural. poetii vor compara intotdeauna realitatea cu ideile lor despre frumos pentru ca poetii nu au limite sau decenta. poetii isi urmeaza ideile frumoase si triste pana ajung sa se inece cu ele privind realitatea.
si adevarul e ca nicio societate care se doreste productiva nu are nevoie de asemenea specimene care sa compromita bunul mers al lucrurilor si sa deturneze prin scrierile si simpla lor existenta vietile normale ale cetatenilor. afara cu poetii!
2 comments:
Insa, de-a lungul timpului, prin stiinta, s-a observat ca intelectul uman limiteaza perceptia asupra realitatii. Cu alte cuvinte, exista probabil lucruri fascinante dincolo de noi. Problema noastra este ca suntem prea obositi in a cauta adevaruri in realitatea noastra, incat am pierdut de tot legatura cu "dincolo". Poate ca ar fi bine sa incercam sa readucem poetul din noi in cetatea noastra cerebrala.
Eu nu eram impotriva poetului prin ce am scris, ci impotriva cetatii. Am folosit psihologia inversa, ca sa zic asa :P
Post a Comment