You make me smile with my heart Your looks are laughable, unphotographable yet your my favorite work of art

Am auzit ca vrei sa pleci din oras... pentru ca aici nu te simti ca acasa, pentru ca aici nu e locul tau. Adevarul e ca eu nu stiu cine s-ar putea simti ca acasa in orasul acesta. oricum, eu nu m-am simtit ca acasa nicaieri. Au fost ce-i drept momente cand, pentru mai multe zile, m-am simtit ca acasa in locuri noi, proaspete. Dar senzatia trece repede si realizezi ca peste tot e la fel: aceeasi oameni, aceleasi frustrari, vechiul egoism.

Voiam sa-ti zic, totusi, sa ramai. Dar ce rost ar avea? Nu am niciun drept. As fi doar egoista... pentru ca eu sunt cel mai singur si mai nebun om de pe planeta. Defapt, cu fiecare zi ce trece ma indoiesc tot mai mult de statutul meu de 'om'. Nu pot relationa cu oamenii. Incerc sa comunic cu ei, dar efectiv nu pot. Eu spun ceva, ei inteleg altceva, sau refuza cu incapatanare de catar sa inteleaga.

Ma gandeam (greseam!) ca noi suntem la fel: doi copii din familii despartite, purtand stigmatul specific, cel de ciudati, neintelesi, rebeli - dar nu e asa. La tine e vorba , probabil, de niste chestii tipice varstei, de acele cautariale adolescentului care inca esti. ( sau poate are dreptate Georgiana cand spune ca amandoi cautam ceva ce nu putem gasi in lumea asta... ) Pe mine cautarile si intrebarile m-au adus unde sunt acum, adica nicaieri. Si nu e bine aici... iar la orizont nu se intrevad schimbari. Si tu zici ca ai porniri sinucigase. Eu ma gandeam sa ma sinucid cu insecticid, imbracata in gandac, cu puf roz pe antenute. Intr-un mall. Sau sa plec in salbaticie sa ma manance animalele - mai bine asa, decat printre oameni unde ceas ce ceas am senzatia ca mi se manaca din suflet.
Stiu ca e aproape un act vulgar sa imi exprim astfel cele mai intime ganduri - dar putin imi pasa. Pentru ca gandurile mele nu incap in 35 de cm cubi (atatia or fi oare?! ). Ele vor mereu sa iasa, prin maini, prin picioare, prin pori, prin par... Iar eu trebuie sa le scriu si sa le pun la vedere pentru ca daca doar le pun pe hartie si nu le arat e ca si cum nu mi-ar fi parasit craniul. Iar eu nu le vreau in capul meu!
Cat despre tine... stiu ca stii si ca nu conteaza pentru tine...
Probabil ca nici eu nu te vreau.
Probabil ca eu vreau o imagine pe care eu am creat-o despre tine, un idol caruia i-am ridicat statuie cu mintea mea si care doar seamana cu tine. Sunt penibila cum sunt penibili oamenii care isi sacrifica viata pentru zeii lor. Zei care nu le dau niciodata vreun semn ca ar exista, dar simpla iubire pentru idol le de acestor muritori de rand impresia ca viata lor are sens. Nu am nevoie ca tu sa imi dai impresia ca viata mea are sens. Viata mea nu are nici directie nici sens. Iar eu nu sunt suficient de egoista incat sa-ti cer sa fii, sa fii. Doar sa fii...
Ti-am ridicat statuia pe nedrept si acum trebuie sa o distrug. N-am eu dreptul sa ridic nimanui statuie. Si nici nu merita nimeni efortul.

* Cel mai complicat e sa alegi un mod de a muri.