in 'bantuitii' chuck palahniuk chiar intrece orice limite. depaseste intelesul comun al termenului de nihilist. el prezinta lumea ca fiind absolut lipsita de orice umbra de puritate si nu acorda nimanui prezumptia de nevinovatie. asa cum toate personajele sale din 'bantuitii' au mainile patate de sange, scriitorul pare sa acuze ca toata lumea e la fel. homo homini lupus. ca daca acum nu ai mainile patate, asta nu demonstreaza nimic...
mesajul e clar. la fel cum visele astora nu au valorat niciodata nimic, la fel cum vietile lor nu au insemnat niciodata nimic, nici ale tale nu vor fi mai mult. (mesaj contrazicandu-l pe cel din fight club: cand tocmai oamenii care nu valorau nimic constientizau treaba asta si se puneau in miscare pentru a transforma lumea).
nu puteam lasa din maini teribila carte despre mutilare si autodistrugere si despre cum 'oamenii ajung sa se indragosteasca atat de tare de propria durere, incat nu-i pot da drumul. se prind singuri in capcana.' - asta e oribil in cartile lui palahniuk: ca nu exista scapare - iar in 'bantuitii' acest oribil este atat de evident si de raspicat declarat incat e aproape imposibil de digerat.
autorii moderni nu mai au o estetica. au o tehnica literara stralucita,nimic de zis, dar nici urma de estetica. nu neg ca operele lor nu ating sau nu impresioneaza, dimpotriva, o fac cu atat violenta... si apoi scot atatia banii din chestia asta...
probabil ca asta si meritam
o arta violenta si goala
pentru o lume violenta si goala
No comments:
Post a Comment