A iernii mâna n-o lasa sa strice,
nedistilat, al verii tale chip
pân’ sa te-ajunga gheara neferice,
ti-aduna dulcele aromat în sip
ca-i bucuros cel care se întrece
sa-ntoarca, platnic, tot ce-a dobândit,
astfel din eul tau s-or naste zece.
Fii cel ce creste pururi înzecit,
mai fericit de zece ori si poate
zece de-ai tai refac de zece ori si poate
faptura ta si-asa, cu moartea-n spate
în urma lasi mereu mostenitori
Nu fi nebun sa i te darui iernii
lasându-i, sa te mosteneasca, viermii.
numa batranul Shakespeare putea s-o zica atat de bine.
No comments:
Post a Comment