must we memorise nine numbers and deny we have a soul?

and there's someone in my head, but it's not me...
daca m-ai intreba acum ce fac as raspunde ca gresesc. si pe buna dreptate.observ,observ,reactionez,reactionez,reactionez - cu greu si prea putin.dar observ. si stiu.eu si pestele lui bregovic.pe bune,eu nu cred.pentru ca de obicei stiu.
dar ma gandeam mai degraba la altceva. ma gandeam la mine si la prietenii mei.noi si constiinta noastra ca suntem altfel. ca nu facem parte din multime. noi si atitudinea noastra,principiile noastre,faptul ca nu ne consideram predispusi la compromisuri.convingerea noastra ca nu suntem, si ca nu vom fi, ca ei. convingerea noastra ca 'tout ne pas a vendre'.
...si daca totusi lucrurile se vor schimba? daca in final ne vom ocupa,pe rand, locul in societate asemeni tuturor? in fond,e mai simplu asa. in fond,nu poti stii.ma amuz uneori, cu cinismul meu tipic, imaginandu-mi prietenii in ipostaze de 'persoane de succes'. mi-i imaginez ''burghezi'',capitalisti lipsiti de scrupule,vanduti sistemului, razand de adolescentii aia idioti care fusesera si de idealismul lor trecut,oameni care nu gandesc decat in termeni de comfort,tehnologie,profit etc si nu mai stiu sa zambeasca cu adevarat. normal ca ma gandesc si la chestii de genul asta. si ma vad singura pentru ca eu nu ma voi adapta sub nicio forma iar ei ma vor privi indulgent gandind ca sunt prea imatura...
vorba cantecului: sper ca n-o sa ajungem sa ne vindem eroii pe fantome, visele pe cenusa, aerul proaspat pe unul irespirabil,sper ca n-o sa renuntam la mersul printre ruinele zidului pentru un rol principal intr-o cusca.