citesc si scriu tot mai mult. nu e bine. dar nu ma pot abtine.
astazi, despre frustrairi. frustrarile mele provotate de frustrati. iata o chestie care imi poate strica bunatate de zi:
ies din casa spre serviciu. ma bucur ca e primavara. zambesc la soare. in fata mea o tanara mamica si plimba bebelusul in carut. se uita foooooarte urat la mine. ma enervez. ce dracu e cu tine, femeie?! tip la ea in gand. de ce te uiti in halul asta de urat la mine? pentru ca am parul roz??? cretino! la doi pasi dupa faza asta cineva arunca gunoaie de la balcon. ma intreb daca respectiva vaca s-ar fi uitat la fel de urat la cel care facea asta. evident ca nu.
la serviciu, un grasan cu o moaca de pervers si o idioata din castile careia rasunau languros manele, isi dadeau coate si ma priveau cu subinteles. se uitau urat fara vreun motiv anume.
ce e in neregula cu cretinii astia, frate??? nu pot pricepe, zau. nu e ca ii bag in seama, dar atunci cand cineva ma priveste urat ori rad si ignor ori ma enervez. acum m-am enervat. nu aveti niciun drept! eu stiu ca nu ma uit urat la nimeni, nu jignesc si incerc sa nu am pareri preconcepute. incerc. nici la manelisti nu ma uit urat. dar ei ai dracu, tot timpul fac comentarii si se uita urat la mine. acum cand veneam spre casa, altii s-au luat de mine. oamenii astia parca n-ar avea, frate, alta treaba!
azi spre exemplu, citeam in parc si un betiv de vreo 50 de ani s-a asezat langa mine. nu am vrut sa plec ofuscata ca o cretina. omul imi inspira mila. daca nu ar fi mirosit asa urat, as fi acceptat sa raman pe banca doar ca sa nu jignesc un om care oricum, saracul, era intr-o stare deplorabila, un om care poate nu a avut noroc in viata sau nu a dispus de la natura de tarie de caracter. ideea e ca am rezistat vreo 60 de secunde. atat am putut. dar omul mirosea prea tare si mai si zicean u stiu ce acolo. i-am urat o seara frumoasa si am plecat pe alta banca, mai departe.
ideea exemplului de mai sus nu este sa arat ce om bun sunt eu. nu sunt un om bun. nu sunt un om rau. sunt eu. dar in mod cert nu ma uit urat la oameni si nu incerc sa jignesc pe nimeni. nu inteleg de ce unii isi irosesc timpul facand asta. si nu inteleg de ce tin ei cu tot dinadinsul sa impartaseasca aceasta energie negativa de care dispun. ... cretinii!
eu stiu ca exista si manelisti si houseri de treaba care nu ma cunosc si se poarta haios cu mine. cum sunt aia de se strang de multe ori pe barnova si imi zic harry potter. nu ma cunosc si nu ii cunosc. dar e simpatica treaba. din nefericire, sunt o minoritate.
nu eu am scris asta, dar mi-a placut foarte mult. complimente autorului.
S-ar putea, într-adevăr, să fie o tristeţe în ce scrii şi spui. Posibil ca ea să se tragă din faptul că eşti, precum Superman, singurul exemplar al speciei tale. Că în lumea de azi nu ai ce căuta, nu eşti dintre acei tineri mereu cu capul pe sus, nici dintre acei tineri mereu cu capul în jos. Că lumea în care te-ai născut, lumea ta, nu numai că a dispărut în urma unui cataclism absurd şi tăcut, dar e cu putinţă să nu fi existat vreodată (până la urmă, e acelaşi lucru). Că nu poţi să stai, nici să pleci. Că nu ai cui să spui toate lucrurile asta, deşi ai cercul tău de oameni care ţin la tine, atât cât pot, fără să te cunoască, deşi te bănuiesc.
Io m-aş aduna niţel, dacă aş fi în locul tău. Nimeni n-are ce să facă cu tristeţea ta. Nici cu povara ei, nici cu dulceaţa ei narcotică. Acum, dacă tot e cu tine, n-o să treacă uşor. Pune-i botniţă. Ţine-o strâns de lesă. Fă-o să tacă.
Şi vezi cum faci, pentru că, dacă nu eşti atent, într-o zi o să-ţi scape din strânsoarea pumnului. Şi o să reverse peste noi ca mareea, şi apoi o să ne intre în sânge. Şi noi o să ne uităm unii la alţii şi la ţinutul ăsta, şi n-o să mai înţelegem nimic.