nu eu am scris asta, dar mi-a placut foarte mult. complimente autorului.
S-ar putea, într-adevăr, să fie o tristeţe în ce scrii şi spui. Posibil ca ea să se tragă din faptul că eşti, precum Superman, singurul exemplar al speciei tale. Că în lumea de azi nu ai ce căuta, nu eşti dintre acei tineri mereu cu capul pe sus, nici dintre acei tineri mereu cu capul în jos. Că lumea în care te-ai născut, lumea ta, nu numai că a dispărut în urma unui cataclism absurd şi tăcut, dar e cu putinţă să nu fi existat vreodată (până la urmă, e acelaşi lucru). Că nu poţi să stai, nici să pleci. Că nu ai cui să spui toate lucrurile asta, deşi ai cercul tău de oameni care ţin la tine, atât cât pot, fără să te cunoască, deşi te bănuiesc.
Io m-aş aduna niţel, dacă aş fi în locul tău. Nimeni n-are ce să facă cu tristeţea ta. Nici cu povara ei, nici cu dulceaţa ei narcotică. Acum, dacă tot e cu tine, n-o să treacă uşor. Pune-i botniţă. Ţine-o strâns de lesă. Fă-o să tacă.
Şi vezi cum faci, pentru că, dacă nu eşti atent, într-o zi o să-ţi scape din strânsoarea pumnului. Şi o să reverse peste noi ca mareea, şi apoi o să ne intre în sânge. Şi noi o să ne uităm unii la alţii şi la ţinutul ăsta, şi n-o să mai înţelegem nimic.
No comments:
Post a Comment